Despre

Prima camera obscura, facuta in apartamentul parintilor mei la 14 ani, mi-a colorat viata in alb si negru. Pentru o vreme a fost doar incantare absoluta. Nici n-am simtit cand m-am trezit adult.
Apoi mi s-a intunecat gandul din adolescenta. Am descoperit experienta multinationalelor si efervescenta lor. Deschideri, oportunitati, agitatie, experiment, munca multa. Atit de multa incat, cu timpul, n-a mai ramas ragaz si nici energie pentru mine. Pentru ce vreau, pentru ce-mi place, pentru contributia pe care pot s-o fac si de drag, nu doar sub presiunea unui target. Cand am atins punctul critic, am realizat ca in efortul fiecarei zile nu prea mai aveam multe de spus. Devenisem doar o masina eficienta. Asa s-a produs revenirea la fotografie. Dintr-o nevoie fundamentala de a face lucrurile nu doar bine, ci si cu bucurie.
Iubesc fotografia si evenimentele care-mi deschid usi spre vietile oamenilor. Surprind expresii, momente memorabile care stau, perfecte, in afara timpului, ma bucur de bucuria lor. Si ce mare, absoluta satisfactie sa vezi ca lentila prin care privesti realitatea devine catalistul pentru manifest artistic sau pentru amintiri fara cusur.